Maguay lanseaza noi servere cu procesoare Intel Xeon 7500

publicat pe 14.04.2010 Printeaza

14 aprilie 2010 - Maguay, companie ce activeaza pe piata din Romania ca furnizor de solutii complete in segmentul IT, lanseaza astazi noile servere din linia PowerServer, cu procesoare din seria Intel Xeon 7500, simultan cu lansarea in Romania a acestor procesoare pentru server, fabricate de Corporatia Intel.
 
Noul Maguay PowerServer ER4 cu procesoare Xeon din seria 7500 lansat astazi este atat de performant, incat poate inlocui 20 de servere uniprocesor din oricare Data Center. Un singur PowerServer! Cantitatea de memorie maxima a crescut la cote fara precedent: o configuratie cu patru procesoare Intel Xeon 7500, asa cum este Maguay PowerServer ER4, poate suporta pana la 512GB de memorie. Performantele noului PowerServer sunt incomparabil mai mari decat cele ale vechilor PowerServere, lucru explicat de arhitectura Intel Nehalem.  
 
Dupa ce anul trecut Intel a completat rand pe rand majoritatea seriilor de procesoare Xeon cu noi membri cu arhitectura Nehalem, astazi a venit randul procesoarelor Xeon din seria 7XXX sa primeasca noii membri cu cea mai noua si mai performanta arhitectura, ocazie cu care Intel finalizeaza complet trecerea tuturor procesoarelor Xeon la acesta arhitectura. Dupa cum a reiesit deja cu ocaziile lansarilor anterioare, arhitectura Nehalem de la Intel produce un salt al performantelor mult mai spectaculos decat cel initial asteptat, iar facilitatile inteligente introduse in aceasta arhitectura ofera o noua perspectiva asupra puterii de calcul aflata la dispozitie.
 
De acesta data, noile procesoare Intel Xeon 7500 aduc beneficii noi, cum ar fi accesarea memoriei pe o latime de banda de opt ori mai mare, sau scalabilitatea configuratiei – care este fara precedent: procesoarele Intel Xeon 7500 pot lucra pe platforme proiectate de la 2 procesoare, pana la 256 de procesoare. Maguay lanseaza astazi, simultan cu lansarea procesoarelor Intel Xeon 7500, primul PowerServer care le foloseste. Powerserver ER4 este noul varf al performantei intre serverele Maguay. In acelasi timp, Maguay PowerServer ER4 reprezinta o premiera, pentru ca este primul server construit cu procesoarele Intel Xeon 7500 produs in Romania si totodata prezentat in Romania.
 
 
Adresate companiilor medii si mari, serverele Maguay includ toate aceste noi facilitati si fac dovada expertizei tehnice avansate, certificate de companii precum Intel sau Microsoft. Noul PowerServer ER4 va fi disponibil spre vanzare in cursul lunii iunie. Impreuna cu serverele sale Maguay ofera o platforma completa de servicii, produse hardware si software care vin sa completeze oferta pentru solutii complete de infrastructura IT, comunicare si colaborare, securitate, stocare si back-up date.
 
Configuratia PowerServer-ului lansat astazi de Maguay este:
PowerServer ER4 – server tip quad-procesor cu suport pentru Xeon 75xx, 512GB DDR3 maxim instalabili in 64 sloturi, 6 x SATA 2.0 / 8 x SAS/SATA hot-swap, 6G SAS RAID HBA cu RAID hardware, 11 sloturi PCI (incluzand 1 slot pentru SAS RAID), 2 x Dual Gigabit Ethernet, 4 ventilatoare hot-swap / 8 ventilatoare hot-swap redundante, 2 x 850W PSU, high efficiency, optional 4 PSU redundante 3+1 / 2+2, optional Intel Remote Management Module.
 
“Serverul este centrul structurii IT dintr-o companie. Serverele Maguay PowerServer construite cu noua platforma Intel Nehalem raman la acelasi “down-time” maxim de 0.01% la nivel de an, adica mai putin de 3 ore de nefunctionare (2.7 ore) in 3 ani de zile. Acesta valoare este potrivita perfect cu orientarea serverelor Maguay PowerServer, si anume segmentul mission-critical al unei companii mijlocii sau mari.”, a declarat Eduard Pughin, Manager Operational Maguay.
 
“Serverele Maguay sunt produse consacrate pe piata romaneasca. Noile servere Maguay PowerServer, bazate pe procesoarele Intel Xeon 7500, reprezinta solutia optima pentru operatiunile de cea mai mare importanta ale unei companii. Pe langa saltul imens al performantei, noile platforme eficientizeaza si reduc costurile de operare pentru infrastructura IT hardware. In plus, cele 16 thread-uri pe procesor ofera siguranta de a avea tot timpul cele mai critice operatiuni gata la timp.”, a adaugat Eduard Pughin.
 
Tot cu acesta ocazie, seriile de servere Maguay eXpertServer au cunoscut o reimprospatare. Astfel, in configuratiile acestora au fost introduse procesoarele Intel Xeon 56XX (cea mai noua iteratie a arhitecturii Nehalem pentru seria de procesoare Intel Xeon 5000, cu nume de cod Westmere), precum si noi revizii ale placilor de baza, pentru a asigura acomodarea noii serii de procesoare.